Capitolul II Organele de conducere si de control ale Corpului3. Organele centrale de conducere ale Corpului sunt Conferința Națională a experților contabili și contabililor autorizați, denumită în continuare Conferința Națională, Consiliul Superior al Corpului, denumit în continuare Consiliul Superior, și Biroul permanent al Consiliului Superior, denumit în continuare Biroul permanent. 4. Conferința Națională este organul superior de conducere și de control al Corpului. Conferința Națională este constituită din membrii Consiliului Superior, membrii consiliilor filialelor Corpului, ai comisiilor de disciplină, reprezentanții Ministerului Finanțelor de pe lângă Consiliul Superior și consiliile filialelor, precum și din reprezentanți din fiecare filială a Corpului, desemnați de adunările generale, conform normei de reprezentare de 1/100. 5. Conferința Națională este legal constituită, dacă este asigurată participarea majorității membrilor prevăzuți la pct. 4, iar hotărârile sunt valabil adoptate cu votul majorității membrilor prezenți. Dacă la prima convocare nu se întrunește numărul necesar, este convocată din nou Conferința Națională, care este legal constituită cu participarea a cel puțin 30% din numărul membrilor și reprezentanților prevăzuți la pct. 4 alin.2, iar hotărârile sunt valabil adoptate cu votul majorității membrilor prezenți Conferința Națională este ordinară și extraordinară 6. Conferința Națională ordinară se întrunește anual prin grija Consiliului Superior, care alege locul de desfășurare și are loc în cel mult două luni de la încheierea exercițiului financiar. Convocarea Conferinței Naționale ordinare se face cu cel puțin 20 de zile înaintea datei de desfășurare a acesteia. 7. Conferința Națională ordinară are următoarele atribuții: a) aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, modificările și completările acestuia, avizate de Ministerul Finanțelor și de Ministerul Justiției, precum și Codul privind conduita etică și profesională a experților contabili și contabililor autorizați; b) stabilește direcțiile de bază și ia măsurile necesare pentru asigurarea bunei exercitări a profesiei de expert contabil și de contabil autorizat; c) examinează și aprobă, prin vot deschis, raportul de activitate prezentat de Consiliul Superior pentru exercițiul financiar expirat și raportul cenzorilor asupra gestiunii financiare a Consiliului Superior; d) aprobă, prin vot deschis, bilanțul contabil, execuția bugetului de venituri și cheltuieli pentru exercițiul financiar încheiat, precum și bugetul de venituri și cheltuieli al exercițiului financiar viitor, prezentate de Consiliul Superior; e) aprobă, prin vot deschis, organigrama Consiliului Superior, sistemul de salarizare pentru anul următor, precum și principiile și criteriile de organizare și de salarizare a aparatului propriu și a consiliilor filialelor; f) aprobă, prin vot deschis, sistemul de acordare și cuantumul cheltuielilor de deplasare și reprezentare în consiliile filialelor Corpului pe anul următor, la propunerea președintelui Consiliului Superior; g) alege și revocă președintele și membrii Consiliului Superior și ai comisiei de cenzori a acestuia; alege și revocă președintele și doi membri ai Comisiei superioare de disciplină; h) aprobă raportul Consiliului Superior referitor la rezultatul alegerilor privind reînnoirea mandatelor membrilor consiliilor filialelor Corpului, inclusiv revocarea celor aleși; i) aprobă, prin vot deschis, nivelul indemnizațiilor pentru organele alese ale Corpului și al taxelor de înscriere în evidența Corpului; j) hotărăște asupra propunerilor de sancționare disciplinară a membrilor Consiliului Superior și ai consiliilor filialelor, formulate de Comisia superioară de disciplină; k) stabilește anual cotizațiile pe tranșe de venit, datorate de membrii Corpului; l) aprobă planurile anuale de activitate ale Consiliului Superior și ale consiliilor filialelor; m) confirmă lista cuprinzând membrii de onoare ai Corpului, în conformitate cu anexa nr.3; n) stabilește măsurile necesare și urmărește îndeplinirea altor atribuții prevăzute de actele normative, precum și a propriilor hotărâri. 8. Conferința Națională extraordinară are loc numai în cazuri deosebite și se convoacă cu cel puțin 15 zile înaintea datei fixate pentru desfășurarea ei, de către Consiliul Superior, pe baza ordinii de zi stabilite de acesta din proprie inițiativă sau la propunerea filialelor reprezentând peste o cincime din totalul membrilor Corpului. 9. Cu ocazia Conferinței Naționale extraordinare pot fi organizate "zile de studii" (seminarii, colocvii etc.), ca urmare a unor lucrări executate și expuse de experți contabili și contabili autorizați și, eventual, cu concursul unor persoane și personalități din afara Corpului, sub conducerea unui raportor general, desemnat de Consiliul Superior dintre membrii săi. 10. Consiliul Superior exercită drepturile Corpului aferente statutului său de persoană juridică de utilitate publică; în mod esențial, are ca atribuție reprezentarea profesiunii în fața autorităților publice prin președintele său și coordonarea acțiunilor consiliilor filialelor județene. 11. Consiliul Superior cuprinde maximum 24 de membri, inclusiv presedintele, și 8 supleanți. Reprezentarea experților contabili și a contabililor autorizați se stabilește în funcție de procentajul experților contabili în raport cu totalul membrilor Corpului la nivelul țării, conform tabelului următor:
Stabilirea locurilor aferente celor două categorii profesionale se face, potrivit alin. 1, de către Biroul permanent, cu 3 luni înaintea datei stabilite pentru alegeri. 12. Funcțiile membrilor Consiliului Superior nu sunt remunerate; aceștia însă beneficiază de decontarea cheltuielilor de deplasare și reprezentare. De asemenea, pot primi indemnizații pentru activitățile efectiv prestate pentru Corp, în limitele și condițiile aprobate de Conferința Națională. 13. Membrii titulari și supleanți ai Consiliului Superior sunt aleși prin vot secret, pentru 4 ani. Pentru asigurarea continuității activităților Corpului mandatele a jumătate din numărul celor aleși sunt reînnoite la fiecare 2 ani. 14. Locurile vacante în Consiliul Superior provin, de regulă, din încetarea mandatului celor care au împlinit patru ani în cadrul acestuia; de asemenea, mandatul membrilor care se află în situația prevăzută la alin.4 al pct.98 încetează. Membrii cărora le încetează mandatul pot să își depună candidatura și să fie realeși după o perioadă cel puțin egală cu cea a mandatului îndeplinit. 15. Alegerile pentru Consiliul Superior se fac prin vot secret; sunt declarați aleși candidații care au obținut minimum 2/3 din numărul voturilor exprimate. În cazul în care candidații nu întrunesc această majoritate se organizează al doilea tur de scrutin, la care sunt declarați aleși cei care au întrunit majoritatea simplă a voturilor exprimate. 16. Modul de depunere a candidaturilor, de desfășurare a votării și de stabilire a celor aleși este prezentat în anexa nr. 1 la prezentul regulament. 17. Consiliul Superior se convoacă cel puțin o dată pe semestru de către președintele său și ori de câte ori este necesar; de asemenea, poate fi convocat la cererea Biroului permanent, a majorității membrilor Consiliului Superior, precum și la cererea Comisiei superioare de disciplină. Hotărârile Consiliului Superior sunt valabile dacă au fost luate cu 2/3 din numărul membrilor săi, care trebuie să reprezinte cel puțin 3/4 din numărul membrilor acestora. Dacă nu s-a întrunit acest număr de voturi, al doilea tur de scrutin are loc în cursul unei alte ședințe, cu o participare de cel puțin 40% din numărul membrilor, cu aceeași ordine de zi și făcând obiectul unei convocări speciale în termen de 15 zile. În acest caz, hotărârile se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenți. La paritate de voturi, votul președintelui de ședință este hotărâtor. Deliberările Consiliului Superior au caracter strict secret; hotărârile sunt date publicității în revista editată de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați. 18. Consiliul Superior are următoarele atribuții: a) alege dintre membrii săi 5 vicepreședinți ai Consiliului Superior: 4 dintre aceștia sunt aleși dintre experții contabili, iar unul, dintre contabilii autorizați; b) asigură elaborarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a Corpului, solicitând avizele Ministerului Finanțelor și Ministerului Justiției; regulamentul de organizare și funcționare nu va fi înaintat pentru aprobare fără avizele favorabile ale celor două ministere; c) asigură elaborarea și completarea Codului privind conduita etică și profesională a experților contabili și contabililor autorizați; d) asigură administrarea și gestionarea patrimoniului Corpului; e) deliberează asupra tuturor problemelor privind profesia de expert contabil și de contabil autorizat; f) veghează ca Regulamentul privind dobândirea calității de expert contabil și contabil autorizat să fie strict aplicat; g) asigură coordonarea activității consiliilor filialelor; stabilește metodologia de elaborare a bugetului de venituri și cheltuieli al Corpului; h) aprobă statele de funcții ale Corpului și filialelor; i) asigură participarea membrilor săi în cadrul unor comisii de studii și cercetări destinate a face să progreseze profesia și știința contabilă sau în diverse grupe de lucru din cadrul instituțiilor guvernamentale și neguvernamentale, la solicitarea acestora; j) decide în termen de 30 de zile asupra contestațiilor făcute împotriva hotărârilor luate de Comisia superioară de disciplină; k) aprobă normele privind desfășurarea activității curente a compartimentelor și verigilor organizatorice ale Corpului; l) ia toate măsurile necesare pentru desfășurarea în bune condiții a activității de acordare a vizei anuale pentru exercitarea profesiei și a celei de asigurare a riscului profesional de către toți membrii Corpului; m) îndeplinește alte atribuții prevăzute de lege, regulament și hotărârile Conferinței Naționale a experților contabili și contabililor autorizați. 19. Biroul permanent al Consiliului Superior este compus din președinte, ales de Conferința Națională, și din vicepreședinți, aleși de Consiliul Superior. Președintele Consiliului Superior este și președintele Biroului permanent. 20. Vicepreședinții Biroului permanent sunt aleși prin vot secret dintre membrii Consiliului Superior. Alegerea la primul tur de scrutin este valabilă cu votul a 2/3 din numărul celor prezenți, care trebuie să fie de cel puțin 3/4 din numărul membrilor Consiliului superior. La un al doilea tur, candidații sunt aleși pe baza majorității simple, dintr-o participare de cel puțin 40% din numărul membrilor; la egalitate de voturi, este ales cel mai în vârstă. După expirarea mandatului, vicepreședinții Biroului permanent pot fi realeși după o perioadă egală cu cea a mandatului deținut. 21. În cazul când postul devine vacant sau dacă un membru este în imposibilitate de a-și îndeplini mandatul, se procedează la o nouă alegere. 22. Biroul permanent al Consiliului Superior se întrunește lunar și ori de câte ori este necesar și ia decizii cu votul majorității simple a membrilor săi. Deciziile emise de Biroul permanent între ședințele Consiliului Superior se prezintă acestuia pentru validare. 23. Biroul permanent, cu două luni înaintea începerii anului, stabilește normativele de cheltuieli la nivelul Corpului și al filialelor ce trebuie avute în vedere la elaborarea bugetului, privind: - cheltuielile de deplasare în țară și străinătate; - cheltuielile de reprezentare la reuniunile Biroului permanent, secțiunilor și ale invitaților acestora; - cheltuielile ocazionate de demersurile, sarcinile și obligațiile diverse ce revin membrilor Consiliului Superior, ținând seama de funcțiile acestora. 24. Președintele Consiliului Superior este ales de Conferința Națională dintre membrii Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România pentru un mandat de 4 ani. Persoana respectivă poate să cumuleze această funcție numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul cercetării sau în învățământul universitar de profil și se bucură de autoritate profesională și morală deosebită. Pentru asigurarea continuității, în primul an de mandat președintele ales își îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege și de regulament, putând solicita și sprijinul fostului președinte. 25. Președintele Consiliului Superior asigură executarea hotărârilor Consiliului Superior și a deciziilor Biroului permanent și coordonează activitatea curentă a Corpului. 26. Președintele Consiliului Superior are următoarele atribuții: a) convoacă și conduce ședințele Consiliului Superior și ale Biroului permanent; b) conduce și coordonează dezbaterile potrivit condițiilor prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul regulament; c) prezintă anual Consiliului Superior, spre adoptare, proiectul de buget pentru exercițiul viitor; d) aprobă angajarea și efectuarea cheltuielilor în cadrul bugetului aprobat de Conferința Națională; e) prezintă bilanțul contabil spre adoptare Consiliului Superior și spre aprobare Conferinței Naționale; f) numește și revocă, cu respectarea statelor de funcțiuni aprobate de Consiliul Superior, personalul propriu al Corpului și îi stabilește salariile, cu aprobarea Biroului permanent; g) reprezintă Corpul în fața autorităților publice, a terților sau organizațiilor naționale și internaționale, apărând prestigiul și independența profesională a membrilor săi; h) îndeplinește orice alte atribuții stabilite de Conferința Națională, Consiliul Superior și Biroul permanent. 27. Președintele Consiliului Superior, cu acordul Biroului permanent, are acces la lucrările consiliilor filialelor, secțiunilor și departamentelor Corpului, participând la dezbateri fără drept de vot. 28. Președintele Consiliului Superior poate să delege un membru al acestuia pentru o acțiune sau activitate determinată. 29. Președintele Consiliului Superior, cu acordul Biroului permanent, are competența să reunească la sediul uneia dintre filialele Corpului pe președinții consiliilor filialelor sau pe reprezentanții lor, în vederea examinării unor probleme deosebit de importante ale apărării unor interese generale ale profesiei, de studiere a oricăror măsuri de ordin colectiv. Aceste reuniuni au numai un caracter de informare. Președintele Consiliului Superior își desfășoară activitatea la sediul Corpului, în program normal de lucru, cel puțin două zile pe săptămână. 30. Fiecare vicepreședinte al Consiliului Superior conduce activitatea unei secțiuni, comisii sau departament, potrivit celor stabilite de Biroul permanent al Consiliului Superior. Vicepreședinții, cu acordul Biroului permanent, au acces la lucrările consiliilor filialelor, participând la dezbateri fără drept de vot. 31. Cenzorii sunt aleși pentru o perioadă de patru ani, de Conferința Națională ordinară, prin vot deschis, dintre membrii Corpului care nu fac parte din Consiliul Superior, și anume: doi din cadrul experților contabili, unul din cadrul contabililor autorizați. Cenzorii nu pot îndeplini mai mult de două mandate consecutive. 32. Cenzorii au ca atribuții verificarea gestiunii financiare a Consiliului Superior pentru exercițiul financiar încheiat, a concordanței dintre operațiunile înregistrate în contabilitate și cele aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli, raportând Conferinței Naționale în legătură cu regularitatea și sinceritatea bilanțului și a execuției bugetare. De asemenea, cenzorii controlează respectarea condițiilor privind convocarea Conferinței Naționale. Cenzorii își desfășoară activitatea potrivit propriului regulament aprobat de Consiliul Superior. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||